duminică, 25 mai 2008



Piciul şi coşul

Pentru prima dată din anul1967 când a avut loc prima ediţie, anul acesta în oraşul nostru, iubitor al baschetului, timp de trei săptămâni va avea loc ediţia 2008 a Ligii Naţionale de Mini-Baschet. Evenimentul se va desfăşura în perioada 15 iunie – 06 iulie 2008. Gimnaziul de Stat Romulus Guga va pune la dispoziţie cele cinci terenuri de baschet şi astfel va deveni gazda competiţiei. Întrecerea patronată de Federaţia Română de Baschet şi Asociaţia Judeţeană de Baschet Mureş se doreşte a fi un adevărat festival al sportului. Competiţia urmăreşte atragerea unui număr cât mai mare de copii şi îndrunarea lor spre practicarea baschetului de performanţă. Conform comunicatului dat de Comitetului de Organizare Liga Naţională de Mini-Baschet Târgu Mures:

„Pentru prima dată, la competiţia de la Târgu Mureş vor fi eliberate licenţe jucătorilor, toate datele urmând să fie trimise apoi la FIBA Europe;
- Festivitaţile de premiere ale fiecărei categorii de vârstă vor avea loc la Teatrul de Vară, din centrul municipiului Târgu Mureş. Gazda a numeroase festivaluri şi concerte, având o capacitate de 1.860 de locuri, Teatrul de Vară este unul dintre punctele de atracţie ale zonei;
- În zilele de vineri ale fiecărei serii (20, 27 iunie si 4 iulie) va fi organizată Ziua Culturală. O zi dedicată în intregime tinerilor;
- Echipele participante vor fi angrenate într-un alt fel de concurs:
o Cel mai bun dansator;
o Cel mai bun cântareţ;
o Cel mai haios banc;
o Miss si Mister Liga Naţională de Mini-Baschet;
o Parada modei;
- Juriul va stabili echipa sau concurentul care s-a comportat cel mai bine pe parcursul acestor probe şi care va intra în posesia premiilor puse la bătaie de organizatori: echipament sportiv, produse şi multe, multe suprize;
- Trupe de muzică, dans şi umorişti vor intreţine voia bună în rândul tinerilor;
- Pauzele dintre jocuri vor fi şi ele atractive. Un parc tematic, cu jocuri de baschet gonflabile va sta la dispoziţia participanţilor, premiile fiind la rândul lor tentante;
- Mascota competiţiei va fi cea care va da tonul la distracţie;
- Multe, multe alte surprize le vor fi pregătite copiilor;
- La Festivitatea de premiere vor fi prezenţi oficiali ai Federaţiei Române de Baschet şi componenţi ai loturilor naţionale: Carmen Tocală, Cătălin Burlacu, Virgil Stănescu, Vlad Moldoveanu, Paul Helcioiu, Florina Paşcalău, Cristina Ciocan, etc.;
- De la Târgu Mureş nu vor lipsi reprezentanţii FIBA Europe (comisia de competiţii sub 15 ani) şi ai Agenţiei Naţionale pentru Sport.”

Directorul General al competiţiei domnul Dorin Lazăr, care organizează acest turneu, speră într-o desfăşurare plină de succes a acestei ediţii. Liga Nationala de Mini-Baschet 2008 se va desfăşura pe categorii de vârstă în trei serii astfel:

Categoriile Baby Baschet Masculin si Baby Baschet Feminin
Perioada de desfăşurare: 15-21 iunie 2008
Fiecare club poate înscrie maxim 2 (două) echipe la fiecare categorie, cu condiţia ca fiecare echipă să aibă antrenor propriu.
Număr de participanţi pentru fiecare echipă: 12 sportivi si 2 staff.
Număr de terenuri de joc: 5
Data limită de înscriere: 06 iunie 2008.
Categoria Mini-Baschet Masculin
Perioada de desfăşurare: 22-28 iunie 2008
Fiecare club poate înscrie maxim 2 (două) echipe la fiecare categorie, cu condiţia ca fiecare echipă să aibă antrenor propriu.
Număr de participanţi pentru fiecare echipă: 12 sportivi si 2 staff.
Număr de terenuri de joc: 5
Data limită de înscriere: 06 iunie 2008.
Categoria Mini-Baschet Feminin
Perioada de desfăşurare: 29 iunie - 05 iulie 2008
Fiecare club poate înscrie maxim 2 (două) echipe la fiecare categorie, cu condiţia ca fiecare echipă să aibă antrenor propriu.
Număr de participanţi pentru fiecare echipă: 12 sportivi si 2 staff.
Număr de terenuri de joc: 5
Data limită de înscriere: 06 iunie 2008.
Condiţii de participare:
Cerere de înscriere pentru fiecare echipă.
Tabel nominal cu sportivii participanţi cu viza medicală individuală.
Licenţa jucătorului.
Acte necesare pentru obţinerea licenţei
- Certificat de naştere (copie)
- 2 fotografii tip buletin
- adeverinţa de la şcoală cu fotografie şi ştampilă
- taxa de licenţă 5 lei.
Omologarea sportivilor se face pană la începerea competiţiei de către Comisia Tehnică.
Taxe:
Cazare + Masă - 55 lei/zi/persoană
Barem de arbitraj - 50 lei/echipă
Taxa de licenţă - 5 lei/sportiv
Toate taxele sunt suportate de participanţi, iar plata se face la sosire la sala Sporturilor din Târgu Mureş.

Aduceţi-vă copiii şi veniţi să încurajăm viitorul baschetului românesc.

Nelu SABĂU



Niciun comentariu: